Reguli de
împachetare

Zi de zi facem tot posibilul să îți transportăm coletele rapid și în deplină siguranță, astfel încât acestea să ajungă cu conținutul intact la destinație. Dar pentru acest lucru trebuie să ne ajuți și tu, împachetând coletele în ambalaj protector, în funcție de conținutul pachetelor tale. Pe fiecare colet trebuie sa existe, notate in mod vizibil, următoarele informații: numele, numărul de telefon și adresa completă atât a expeditorului, cât și a destinatarului. Îți recomandăm următoarele modalități de împachetare:

Produse
perisabile

Produse perisabile (carne, brânzeturi etc. ): folosește lăzi frigorifice din plastic sau lăzi din polistiren, se găsesc în comerț, sunt rezistente și le poți refolosi.

Haine și
dulciuri

Folosește cutii de carton și folie protectoare, genți de plastic, genți de pânză și folie protectoare.

Sticlă, parbrize,
geamuri, băuturi

Folosește ambalaj din lemn / OSB umplut cu polistiren sau alt material protector

Echipamente
electro-casnice

Folosește ambalaj din OSB sau polistiren.

Piese de
mobilier

Folosește ambalaj din lemn / OSB, umplut cu polistiren sau alt material protector sau ambalajul original, oferit de producător.

Frigidere, hote,
cuptoare electrice

Folosește ambalaj din lemn / OSB sau din carton presat, umplut cu polistiren sau ambalajul original, oferit de producător.

Recomandări generale

Greutate
recomandată

Pentru un singur colet este de maxim 25 de kilograme. Dacă ai de trimis mărfuri cu o greutate mai mare de 25 de kilograme, de exemplu 70 de kilograme, atunci te rugăm să faci 3 sau mai multe colete separate, după caz, fiecare având greutatea mai mică sau egală cu 25 de kilograme. Prețul pentru transportul coletelor rămâne același, fiind calculat prin cântărirea coletelor și adunarea greutății lor.

Nerespectarea
împachetării

În cazul în care nu respecți modalitatea de împachetare pe care ți-o recomandăm, nu vom ține cont de eventualele reclamații privind deteriorarea produselor tale (zgârieturi, crăpături etc.) și nu vom acorda despăgubiri sau pur și simplu nu îți vom prelua coletele împachetate necorespunzător.

Livrarea la
destinație

Nu livrăm la destinație coletele pe care nu se află înscrise numele destinatarului, telefonul destinatarului și adresa completă a destinatarului (POSTCODE, număr casă, nume stradă, oraș). Aceste colete vor rămâne în custodia noastră și vor trebui ridicate personal de către destinatar din locațiile noastre din Anglia sau România, după caz, în baza unui act de identitate. De asemenea, dacă destinatarul nu poate fi contactat de către noi (nu răspunde la telefon sau numărul de telefon este greșit), vom reține coletele în custodie la locațiile noastre. Nu ne asumăm răspunderea pentru coletele cu conținut perisabil care rămân în custodia noastră din vina expeditorului sau a destinatarului și vom arunca produsele perisabile din colete în momentul în care acestea se deteriorează. Nu vom acorda nici un fel de despăgubire în acest caz.